Experții susțin că economia mondială va fi afectată de COVID-19. Criza va ajunge și în Moldova
foto: gurufocus
Criza provocată de COVID-19, va lovi dur în economia mondială, iar Republica Moldova nu are cum să fie ocolită. Experţii spun că impactul şi gravitatea acestui colaps depinde, în mare parte, de durata în care în ţara noastră se va afla în stare de urgenţă.
Analistul Viorel Gîrbu ne-a spus că noul tip de coronavirus va duce la reducerea veniturilor cetăţenilor şi implicit a acumulărilor la bugetul public naţional. În aceste condiţii, Guvernul va avea dificultăţi la acumulările de fonduri.
"Cred că dimensiunea care ar trebui să ne intereseze este numărul cetăţenilor vulnerabili, urmare a reducerii, cred eu, importante a remitelor care vor fi transmise în economia naţională, deci, creşterea destul de rapidă a populaţiei sărace. În mod cert, Guvernul nu va avea mijloace ca să facă investiţii în economie, iar acest lucru este la fel de dăunător", a declarat Viorel Gîrbu, expert economic.
Veaceslav Ioniţă susţine că Banca Naţională a Moldovei are suficiente rezerve pentru a stabiliza valoarea leului moldovenesc.
"Aici, iarăşi este un joc. Dacă cursul valutar rămâne stabil, pentru că protejezi cetăţenii, atunci veniturile bugetare scad, aşa cum s-a întâmplat în 2009. Dacă tu depreciezi valuta, cetăţeanul este neprotejat, dar venituri bugetare sunt, numai că leul nu mai costă nimic, cum s-a întâmplat în 1998", a menționat Veaceslav Ioniţă, expert economic.
Pentru a reduce efectele crizei economice, tot ce pot face cetăţenii simpli este să fie responsabili, pentru ca starea de urgenţă să fie anulată, iar lucrurile să revină la normal, susţine expertul Roman Chirca.
"Întreprinderile mici şi mijlocii sunt sever afectate azi... Dacă lucrurile se agravează, dacă apar noutăţi negative privind natura acestui virus şi efectele asupra stării sănătăţii umane, atunci lucrurile pot devia şi vor fi scenarii apocaliptice", a spus Roman Chirica, expert economic.
Pentru a susţine mediul de afaceri, premierul Ion Chicu a promis o serie de măsuri care urmează a fi discutate de membrii Cabinetului de miniştri.
Printre facilităţile propuse ar fi amânarea plăţii impozitului pentru sectorul de business şi reducerea TVA-ului pentru HoReCa.