EXPLOZIA din sectorul Râşcani: Lucrările de reparație a blocului avansează. Se fac pregătiri pentru turnarea planşeului la etajul 14
Lucrările de reparație a blocului din bulevardul Moscova, afectat de explozie luna trecută, avansează. Muncitorii pregătesc terenul pentru a turna planșeul de la etajul 14. Aceștia iau probe din perete pentru a stabili compoziția betonului ce va fi folosit pentru toate lucrările.
Alţi muncitori se ocupă de amenajarea coridoarelor.
Locatarii aşteaptă cu nerăbdare încheierea lucrărilor. Până atunci, sunt nevoiţi să stea pe la rude sau la Spitalul Feroviarilor.
Oamenii mai vin din când în când pe acasă pentru a-şi lua lucrurile necesare:
"Unde suntem, nu este acasă. Vedem că mai este de lucru până la Anul Nou cred că. Vom mai sta în ospeție".
Directorul companiei care se ocupă de reparația blocului spune că lucrările decurg conform planului şi că nu are cum să grăbească ritmul.
"Numai după ce noi primim toate avizurile de la ei sau mai bine zis toate semnăturile în cartea tehnică, atunci ei ne dau permisiunea să mergem înainte cu betonarea și următoarele operațiuni care urmează după betonare", a menţionat Vladimir Tonu, directorul companiei de construcții.
"După ce vom finaliza lucrările, vom face și o amenajare nouă a teritoriului împrejurul acestei clădiri", a precizat Nistor Grozavu, viceprimarul Capitalei.
Autorităţile spun că locatarii din scara afectată de explozie vor putea reveni în apartamentele lor până la Crăciunul pe stil nou. Nu a fost stabilită încă data la care se vor putea întoarce acasă proprietarii celor trei apartamente distruse în totalitate. În urma exploziei, cinci oameni, între care un copil de patru ani, și-au pierdut viața.