EXPLOZIE de Paștele Catolicilor în Sri Lanka. Numărul morților a ajuns la 207, iar răniților la 400 (VIDEO)
ACTUALIZARE 15.00: 207 de morți și peste 500 de răniți în urma valului de atacuri sinucigaşe şi cu bombă care a vizat biserici şi hoteluri în capitala Sri Lanka în prima zi de Paşte.
Printre victime se numără şi zeci de cetăţeni străini, printre aceştia portughezi şi britanici. 7 suspecţi au fost arestaţi până acum. Opt copii români, aflaţi în Colombo la un schimb de experienţă, au fost salvaţi din calea atentatelor.
Aceştia şi adultul care îi însoţea au fost transportaţi, de urgenţă, la o unitate militară din afara oraşului, unde sunt în siguranţă. Pentru moment, niciun român nu se află pe lista victimelor atacurilor. Ministrul de Externe de la Bucureşti i-a îndemnat pe românii aflaţi acolo să să se întoarcă în ţară cât mai rapid.
(UPDATE 11:27) Numărul persoanelor care au murit au ajuns la 140, iar a celor care au fost rănite a ajuns la 400. Potrivit autorităților locale, a avut loc cel puţin şase atentate concomitent în câteva biserici şi hoteluri. Panica a pus stăpânire în zonele în care au fost săvârşite masacrele.
Oamenii îşi caută cu disperare rudele, dar autorităţile nu sunt pregătite, deocamdată, să ofere nicio informaţie clară cu privire la identitatea victimelor.
"- Cine a fost internat?
- Soţia şi fiul meu.
- Vom verifica dacă sunt în spitale, dar, deocamdată, nu avem nicio informaţie despre identitatea victimelor. Medicii încearcă să stabilească numele celor internaţi."
(8:31) Masacru în Sri Lanka în ziua Paştelui. Aproape 100 de oameni au murit, iar peste 250 au fost răniţi în urma a cel puţin şase atentate comise în această dimineaţă în câteva biserici şi hoteluri.
Atacurile teroriste din lăcaşurile sfinte au fost comise chiar în timpul slujbelor de Înviere.
Potrivit informaţiilor preliminare, atentatele au fost comise de atacatori sinucigaşi care s-au aruncat în aer.
Primele au fost comise în biserici din oraşele Colombo şi Negombo.
Five #explosions reported in #SriLanka. Two explosions in St. Anthony’s #Church in Kochchikade and #Negombo Katuwapitiya Church. Another explosion in Kingsbury Hotel and 3rd floor Shangri-La in Colombo. Another explosion reported in #Batticaloa. #lka @ShangriLaHotels pic.twitter.com/7jyOzlv8DH
— Ashwin Hemmathagama (@AHemmathagama) April 21, 2019
- ACCIDENT GRAV în Portugalia: 29 de morţi, după ce un autobuz s-a răsturnat într-o râpă, peste o casă (FOTO)
- CLOPOTE DE JALE LA UNISON. Sute de biserici din toată lumea s-au solidarizat cu INCENDIUL DE LA CATEDRALA NOTRE-DAME
- A SFIDAT MOARTEA! Un rus a supravieţuit ca prin minune, după ce propria maşină A EXPLODAT (VIDEO)
- BILANȚ NEGRU în Sri Lanka: Numărul morților a ajuns la 158, O NOUĂ EXPLOZIE