canal tv
O explozie de proporţii s-a produs la o fabrică de produse plastice din Republica Dominicană. În urma deflagraţiei, patru oameni au murit, iar 15 au fost răniţi. Autorităţile au anunţat că totul s-a întâmplat în urma unei scurgeri de gaze.
Explozia a fost atât de puternică încât fabrica a fost aproape în totalitate distrusă, iar clădirile şi maşinile din apropiere au fost avariate. În timp ce zeci de pompieri luptau cu flăcările uriaşe, poliţiştii au încercat să afle numărul exact de oameni care se aflau în clădire.
Forţele de ordine urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea acestei tragedii.