Explozie puternică la Damasc: Cel puţin 13 persoane au murit
Embed:
Cel puţin 13 oameni şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii produse la Damasc, anunţă televiziunea de stat siriană. Alte 70 de persoane au fost rănite, iar câteva se află în stare gravă.
Atacul are loc la doar o zi după ce premierul sirian a supravieţuit unui atentat cu maşină capcană, iar şase oameni care îl însoţeau au murit.
Observatorul sirian pentru drepturile omului anunţă despre moartea a nouă civili şi trei poliţişti şi susţine că numărul victimelor ar putea creşte. Atentatul cu bombă s-ar fi produs în apropiere de fosta clădire a Ministerului de Interne de la Damasc.