EXPLOZIE PUTERNICĂ, urmată de un incendiu, la un depozit important de muniții din regiunea Harkov
Exploziile şi incendiul de la depozitul de muniţii din regiunea ucraineană Harkov nu contenesc. Pompierii luptă de aproape 15 ore, dar nu reuşesc să stăvilească flăcările şi deflagraţiile.
O femeie a fost rănită, iar peste 20.000 de oameni au fost evacuați. Zborurile au fost interzise pe o rază de 50 de kilometri deasupra zonei afectate.
Exploziile au început la ora două noaptea. Oamenii s-au speriat de zgomotele puternice şi s-au adăpostit în buncăre.
"Stăm aici de la ora trei noaptea. Cum am putea să ne întoarcem la casele noastre, dacă bubuiturile se aud într-una?"
"Diverse fragmente au căzut în apropiere de casa mea. Altele au ajuns în satul din apropiere. Sunt sigur că mai multe case de acolo au fost avariate".
Presa ucraineană scrie că pentru stingerea incendiului ar putea fi nevoie chiar de şapte zile. Potrivit unor martori, o dronă a stropit depozitul cu o substanță care ar fi putut provoca incendiul.
Autoritățile de la Kiev nu exclud varianta unei diversiuni. Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat că nu este întâmplător faptul că exploziile au izbucnit în ziua în care fostul deputat rus Denis Voronenko a fost împușcat în centrul Kievului.
- PANICĂ în sudul Franței! Un incendiu izbucnit la un depozit de butelii de gaz a provocat EXPLOZII ÎN LANŢ
- Poroșenko: Rusia ar putea folosi contingentul militar dislocat în regiunea transnistreană pentru a ataca Ucraina
- Serbia: Două explozii s-au produs la un depozit de armament. Deflagrațiile au fost urmate de un INCENDIU