EXPLOZIE urmată de INCENDIU într-o gospodărie din raionul Sîngerei. Au intervenit 3 echipaje de salvatori FOTO
Un bărbat de 79 de ani a ajuns la spital, în urma unei deflagarţii, urmat de un incediu, care s-a produs în gospodăria s-a din localitatea Bălășești, raionul Sîngerei. Potrivit IGSU, explozia s-a produs, sâmbătă, în interiorul casei, de la o butelie de gaz propan-butan.
La fața locului au intervenit trei echipe de salvatori și pompieri. Focul a cuprins două camere, dar și acoperișul casei cu suprafața totală de 100 metri pătraţi.
În urma incidentului, proprietarul, de 79 de ani, s-a ales cu arsuri de gradul I în regiunea feței și membrelor superioare, fiind ulterior transportat la spitalul raional, în stare stabilă.
Cauza și circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.
În acest context, reprezentanţii Inspectorului General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii despre riscul exploatării buteliilor de gaz. Specialiștii îndeamnă oamenii să evite utilizarea și încărcarea buteliilor. Totuși, în cazul în care persoanele optează pentru folosirea acestora, este indicată poziționarea buteliilor în cutii metalice în afara încăperilor la o distanță minimă de cinci metri de la intrarea în locuință. Mai mult, buteliile de rezervă trebuie să fie păstrate doar în aer liber, departe de încăperi. Totodată, se interzice utilizarea buteliilor și furtunurilor defecte.