Explozii în Dnepropetrovsk: Cel puţin 27 oameni au fost răniţi
(UPDATE 15:07) Oraşul ucrainean Dnepropetrovsk a fost zguduit astăzi de o serie de explozii. Cel puţin 27 de oameni au fost răniţi, trei dintre care sunt în stare gravă. Procuratura locală a calificat incidentele ca fiind un atac terorist.
Deocamdată, nu se ştie numărul exact al exploziilor. Presa ucraineană scrie că ar fi vorba despre zece deflagraţii. Potrivit informaţiilor oficiale, una dintre ele s-a produs în preajma unei staţii de tramvai, în momentul în care vehiculul se îndepărta de peron.
Cea de-a doua explozie au avut loc în apropierea unui cinematograf, iar celelalte într-o zonă din centrul oraşului şi în preajma unui colegiu. Potrivit oamenilor legii, deflagraţiile au fost provocate cu ajutorul unor dispozitive, aruncate într-un coş de gunoi.
În prezent, poliţia verifică toate urnele din oraş. Printre cele 27 de victime, se numără şi nouă copii. Toate exploziile s-au produs pe parcursul unei ore. Mass-media locală relatează că oamenii sunt în panică. Reţeaua de telefonie mobilă a căzut, fiind asaltată de apelurile localnicilor.
Preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici a declarat că va fi creată o comisie specială pentru a investiga seria de atentate. Atacurile s-au produs cu doar câteva înainte de campionatul european de fotbal 2012, care se va desfăşura în Ucraina.
(ORA 13:21) Două explozii au avut loc în Dnepropetrovsk, cel puţin 12 persoane au fost rănite. Prima explozie a avut loc în centrul oraşului lângă staţia de autobuze "Teatrul de Operă". A doua în faţa Gării Feroviare.
La faţa locului au venit angajaţi ai Ministerului de Interne şi Serviciul de Securitate. În Dnepropetrovsk exploziile continuă.