Explozii puternice în Taiwan: Zeci de persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite
O serie de explozii puternice produse într-un oraş din Taiwan a luat viaţa a cel puţin 24 de oameni. Alţi 270 au fost răniţi. Deflagraţiile au cutremurat un întreg cartier, iar autorităţile au anunţat că, cel mai probabil, acestea s-au produs din cauza unei scurgeri de gaze.
Exploziile în lanţ au afectat o suprafaţă de trei kilometri pătraţi. Potrivti informaţiilor preliminare, deflagraţiile s-au produs în subteran. Motivul incidentului nu este clar, dar autorităţile presupun că de vină ar fi o scurgere de propilenă, un gaz combustibil.
În urma exploziilor au fost înregistrate mai multe incendii. Oamenii au fost evacuaţi din zonă şi plasaţi în adăposturi improvizate în şcoli.
La faţa locului au fost mobilizate zeci de echipaje de pompieri şi salvator. De asemenea, autorităţile au trimis 500 de soldaţi ca să ajute la lichidarea consecinţelor.