Exportatorii din stânga Nistrului CER DEVALORIZAREA RUBLEI: S-au înregistrat PIERDERI COLOSALE
Oamenii de afaceri din stânga Nistrului solicită ca banca centrală din Transnistria să nu menţină artificial cursul rublei şi să permită devalorizarea acesteia. La o întâlnire cu administraţia regiunii, care a avut loc la Bender, exportatorii locali s-au plâns că înregistrează pierderi colosale de pe urma acestei situaţii.
Comerţul regiunii transnistrene cu ţările din spaţiul CSI a scăzut de două ori, iar cu cele europene - de patru ori.
Mai mult, şefii de întreprinderi susţin că devalorizarea rublei transnistrene va permite sporirea competitivităţii produselor locale.
Întreprinderile exportatoare insistă şi pe revizuirea sistemului fiscal, dar şi a tarifelor pentru resursele energetice.
Din martie 2012, administraţia regiunii încearcă să menţină artificial cursul valutei. În prezent un dolar este cotat cu 11 ruble transnistrene.
Conducerea pretinsei bănci centrale de la Tiraspol a declarat, de nenumărate ori, că nu există premise pentru devalorizarea monedei locale.