Exporturile şi importurile au crescut în lunile ianuarie-octombrie 2012, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
În perioada ianuarie-octombrie 2012, exporturile de mărfuri ale Republicii Moldova au totalizat 1758,6 de milioane de dolari, cea ce constituie cu 0,1% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1098,6 milioane de dolari, înregistrând o creştere de 17,5%.
Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au însumat 818,5 milioane de dolari, cu 5,5% mai puţin faţă de ianuarie-octombrie 2011. Printre ţările partenere în care s-au majorat cantităţile de export se numără: Federaţia Rusă, plus 10,5%, Italia, cu 6,6%, Ungaria, plus 37,0% şi Franţa, cu 38,9%.
Totodată, s-au micşorat exporturile către Germania, cu 35,4%, România, cu 9,2% mai puţin, Ucraina - 19,5% şi Turcia, cu 23,9%.
În ianuarie-octombrie 2012, importurile au totalizat 4230,6 milioane de dolari, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2011 cu 1,7%. Importurile din ţările Uniunii Europene s-au cifrat la 1887,9 milioane de dolari SUA, cu 2,3% mai mult decât în ianuarie-octombrie 2011.
Astfel, s-au majorat livrărilor din Danemarca, cu 27,8%, Brazilia, cu 31,0%, România, cu 8,4% şi Turcia, cu 9,0 procente. Totodată, s-au micşorat importurile din Grecia, cu 30,4%, Germania, cu 3,8% şi Italia, cu aproximativ 4 procente.
Datele prezentate nu includ operaţiunile de export-import ale întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stângă a Nistrului şi Municipului Bender.