Expoziția „Basarabenii în Gulag” din Piața Marii Adunări Naționale s-a încheiat. A fost vizitată de zeci de mii de persoane din țară și de peste hotare
Zeci de mii de persoane din țară și de peste hotare, inclusiv cetățenii noștri din diasporă reveniți acasă, conducerea țării și diplomați străini au vizitat, în perioada 9 - 30 iulie, expoziția imersivă „Basarabenii în Gulag”, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale, în memoria victimelor deportărilor staliniste.
În două vagoane, similare celor în care zeci de mii de basarabeni au fost deportați în Siberia, au fost expuse mai multe obiecte ce au aparținut deportaților, o colecție de cărți tematice și materiale de arhivă.
Alături de vizitatori, au fost de gardă 31 de istorici,profesori universitari, cercetători științifici, specialiști și inspectori de la 9 instituții arhivistice, muzeale, de învățământ superior și preuniversitar, dar și 26 de voluntari.
„Mulțumesc tuturor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a expoziției, dar și numărului mare de vizitatori. Prin astfel de acțiuni concrete onorăm memoria celor deportați în Siberia de gheață, păstrăm istoria și transmitem generațiilor viitoare amintirea acelor evenimente dramatice. Trebuie să ne asigurăm că trecutul nostru nu va fi uitat și că aceste atrocități nu se vor mai repeta. Am solicitat instituțiilor responsabile să lucreze coordonat pentru inaugurarea unui Muzeu al memoriei și organizarea acțiunilor de comemorare a victimelor represiunilor în localitățile țării”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
„Anticipam că anume o expoziție în vagoane va transmite cel mai fidel atmosfera și starea prin care au trecut zeci de mii de deportați în Siberia și Kazahstan: mizerie, sete, foamete și căldură insuportabilă. Realitatea însă a depășit orice așteptări. Mulți vizitatori au plâns, nu neapărat din cei care retrăiau coșmarul deportărilor, dar și cei mai tineri care aveau sau nu în familie persoane deportate. Într-un cuvânt, expoziția a avut un efect vindecător asupra oamenilor de mai multe credințe, limbi vorbite, religie sau etnie, pentru că datele de arhivă arată fără tăgadă faptul că deportările în masă sovietice nu au făcut diferență între oameni pornind de la identitatea lor socială, națională sau de altă natură”, a declarat Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor și coordonatorul istoricilor de gardă.
„Experiența a fost una inedită. Am cunoscut nenumărați oameni: unii au venit să-și împărtășească emoțiile, să adreseze întrebări sau să-și regăsească rudele în listele expuse. Aflându-mă în vagonul întunecos de metal, la peste 30 de grade Celsius, am simțit frică, nedreptate și durere. În același timp, am înțeles că trebuie să prețuim mai mult libertatea pe care o avem”, a spus Olivia Plămădeală, voluntară a expoziției.
Vizitatorii au lăsat în cărțile de impresii sute de mesaje despre aceste evenimente tragice ale neamului nostru.
Datorită interesului publicului, în curând, expoziția va deveni una permanentă, într-o locație ce va fi anunțată ulterior de către autorități.
Expoziția „Basarabenii în Gulag” a fost organizată de Guvernul Republicii Moldova, Cancelaria de Stat și Ministerul Culturii, cu sprijinul Agenției Naționale a Arhivelor, Muzeului Național de Istorie și al Bibliotecii Naționale.
Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, care a pus la dispoziție cele două vagoane, instalate în Piața Marii Adunări Naționale cu sprijinul ANTA și al Ministerului Afacerilor de Interne.