Expoziţie de cazane pe biomasă la Bălţi. Specialiştii explică avantajele
Zeci de cazane destinate gospodăriilor casnice, care funcţionează pe bază de biomasă, au fost expuse, astăzi, în centrul oraşului Bălţi. Trecătorii au aflat cum funcţionează acestea şi ce tipuri de biocombustibil poate fi folosit, iar doritorii au avut ocazia chiar să-şi cumpere o astfel de instalaţie.
Biserica "Sfântul Mare Mucenic Mina" din Bălţi este încălzită, pe timp de iarnă cu ajutorul unui cazan pe biomasă, produs în Moldova. Preotul Pavel Petrov spune că este mulţumit de achiziţie: "Suntem foarte mulţumiţi de el. Îl folosim de la începutul anului şi până în primăvară. Facem focul, nu se opreşte deloc. El consumă până la 600 de kg de cărbuni, lunar."
În centrul oraşului Bălţi au fost expuse diferite tipuri de cazane.
"Acesta este un cazan care funcţionează pe peleţi. Cărbune, fracţie mică şi alt tip de compustibil. Poate să funcţioneze chiar şi pe lemne. Practic, este universal. Cazanul acestea este de 25 de kW şi are un preţ de 41 de mii de lei", a explicat reprezentantul unei companii.
Preţul unei instalaţii autonome de încălzire ajunge şi la trei mii de euro. Prea scump: consideră cumpărătorii.
Oamenii care vor să-şi instaleze acasă un cazan pe biomasă pot beneficia de subvenţii din partea autorităţilor.
"Pot cumpăra un cazan mai simplu, dar mai accesibil la cost. Aceasta este o subvenţie de 700 de euro la fiecare cumpărare. Pentru cazanele mai sofisticate cu peleţi, care poate fi încărcat odată la 3-4 zile, 1.300 de euro este partea de subvenţie din partea statului", a precizat managerul proiectului "Energie şi biomasă" Alexandru Ursu.
La expoziţie au participat 20 de importatori de cazane.