Expoziţie INEDITĂ de caricatură la Parlament. Cum mai nou se promovează implicarea femeii în politică (FOTO)
Promovarea femeie în politică a devenit un subiect tot mai des dezbătut în presă, dar şi Parlament. Cu scopul de a sensibiliza deputaţii, dar şi opinia publică şi pentru a spori susţinerea participării femeii în politică, pe holul legislativului a fost inaugurată o expoziţie de caricaturi şi fotografie.
"Această inițiativă originală vizează un subiect important, care încearcă, prin satiră și umor, să combată anumite prejudecăți legate de rolul femeilor în societate și în politică. Dincolo de prevederile legale, cred că este important să creăm condiții pentru a facilita implicarea femeilor în viața societății, cum sunt creșele sau multe altele", a menționat Igor Corman la deschiderea expoziției.
"În Parlament avem înregistrate două proiecte care vizează implicarea femeilor în politică. La ședința de astăzi a Biroului permanent voi propune ca ambele subiecte să fie introduse pe ordinea de zi", a mai spus Igor Corman, asigurând reprezentanții societății civile de susținere în promovarea celor două inițiative.
Pe parcursul anului curent, reprezentanţii societăţii civile au solicitat deputaţilor să adopte modificările legislative care țin de introducerea cotei de reprezentare minimă de 40% pentru femei și bărbați pe listele de candidaţi în Parlament şi Guvern.
"Salutăm deschiderea conducerii Parlamentului de a organiza această expoziție și sperăm că deputații vor examina neîntârziat setul de modificări legislative în domeniul asigurării egalităţii de şanse. Femeile reprezintă peste 50% din populaţia ţării. Prin urmare, este drept şi necesar ca femeile să fie reprezentate în mod echitabil la toate nivelele de luare a deciziilor", a menționat jurnalista Alina Radu, reprezentanta societății civile.
La eveniment au participat deputați, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile. Expoziția este deschisă pentru publicul larg până la data de 28 iulie curent.