Expoziţie inedită pentru iubitorii cafelei. Au fost prezentate piese care datează din secolul al XVII-lea
240 de ibrice, cafetiere şi aparate de cafea au fost prezentate astăzi, la o expoziţie inedită, în Capitală. La Muzeul Naţional de Etnografie şi Artă Naturală sunt expuse şi ceşti pentru cafea. Unele dintre ele datează din secolul al XVII-lea.
Organizatorul expoziţiei spune că i-a luat aproape 4 decenii ca să adune toate obiectele expuse.
"Aceste ibrice sunt folosite de oameni de mai bine de 500 de ani. Şi acum, în Etiopia, lumea continuă să prepare cafeaua la foc sau pe cărbuni într-un astfel de vas. În anul 1977, sora mi-a dăruit prima ceaşcă de cafea, iar acum am 1500 de obiecte în colecţie", a declarat colecţionarul Alexandru Stukalov.
La expoziţi au fost vernisate şi 28 de tablouri, unele realizate în zaţ de cafea.
"În dependenţă de consistenţa cafelei poţi să obţii diferite nuanţe pe diferite suprafeţe, hârtie, pânză", a menţionat pictorul Dumitru Balica.
Iar vizitatorii spun că au avut şansa de a vedea aparate de cafea din toată lumea, adunate într-un singur loc.
"O colecţie foarte bogată, începând cu acele cafetiere vechi din Etiopia. Nu m-am aşteptat să văd aşa ceva. Şi, desigur, mi-am adus aminte de ibrice de pe vremea bunicii ", a spus o vizitatoare.
"Obiectele sunt într-adevăr unice. Datorită lor afli cum a fost evoluţia aparatelor de cafea", a mărturisit un vizitator
Expoziţia va fi deschisă până pe 23 februarie.
- Băutura miracol care poate salva omenirea de dependenţa de petrol. Este în casa fiecăruia
- La Sau Paulo are loc o expoziţie cu documente, cărţi şi ziare care au marcat istoria fotbalului din Brazilia
- Expoziţie inedită la Madrid! Pilotul Fernando Alonso şi-a expus toate monoposturile pe care le-a condus