Expresul PDM în Anenii Noi: Femeile vor fi promovate mai activ în funcţiile publice şi politice
Femeile vor fi promovate mai activ în funcţiile publice şi politice în baza meritelor. Cu acest mesaj a venit ministrul degrevat al Muncii, Valentina Buliga, în faţa locuitorilor satului Şerpeni din Anenii Noi. Politicianul afirmă că femeile au interese şi preocupări care provin din experienţele lor specifice, nu întotdeauna cunoscute de bărbaţi.
Valentina Buliga le-a dat asigurări doamnelor din Şerpeni că promovarea femeilor în viaţa social-politică a ţării este una din priorităţile Partidului Democrat.
"Moldova are 57% de doamne şi PDM spre deosebire de alte echipe politice mereu a promovat şi a susţinut femeile. Ne dorim ca femeile Moldovei să fie respectate, femeile să nu sufere din cauza salariilor şi pensiilor mai mici decât bărbaţii, să fie apreciate după merit", a declarat Valentina Buliga.
Iar mesajul său a fost susţinut de localnice:
"Cel mai bine ar fi să fie în mod egal. Câte femei în Parlament atâţia şi bărbaţi. Mai multe femei ar trebui să fie decât bărbaţi pentru că femeia spune o părere, bărbatul o părere şi când se combină se va ivi o decizia corectă".
"Nu au fost apreciate niciodată femeile la noi în ţară la jursta valoare. Ele pot să facă mult mai mult şi ştiu mai bine durerile şi doleanţele poporului şi cred că ar putea să facă mai multe dacă ar fi alese".
Şi unii bărbaţi au fost de acord că femeile şi-au asumat responsabilităţi mari şi că acest lucru ar trebui apreciat la justa valoare:
"Femeile din ziua de azi sunt mai serioase decât bărbaţii, care în mare parte sunt plecaţi peste hotare pentru a câştiga bani aşa că acum femeile sunt la conducere. Ele conduc casa, gospodăria. Femeia e descurcăreaţă şi răzbătătoare".
Anterior, Parlamentul a votat un proiect de lege elaborat de democraţi care prevede ca reprezentativitatea femeilor în Legislativ, dar și în funcțiile-cheie ale statului să fie de cel puţin 30 la sută. Formaţiunea politică şi-a propus, de asemenea, să îmbunătățească locul și rolul femeii în comunitate şi să-i apere drepturile şi interesele.
- Pe ce liste de partid au fost incluşi cei mai mulţi tineri şi femei care candidează pentru funcţia de deputat
- Vor să fie deputaţi, dar nu renunţă la funcţii. 10 candidaţi electorali întârzie să-şi suspende activitatea
- Expresul PDM a ajuns la Bălţi. "Ne dorim ca femeile să nu fie discriminate, locuri de muncă şi salarii competente"