Extinderea investigațiilor în cazul BEM ar putea da roade. Ce spun experții invitaţi la Fabrika
Extinderea investigațiilor în dosarul Băncii de Economii demonstrează că instituțiile de drept lucrează și că cercetările nu se vor opri aici. Totodată, toți cei care vor fi găsiți vinovați, trebuie să răspundă egal în fața legii. De această părere sunt invitații de aseară ai emisiunii Fabrika.
"Sunt sigur că avem procurori suficient de bine pregătiți, care vor reuși să demonstreze că nu este doar o simplă coincidență, al unui șir întreg de acțiuni care au dus la această delapidare, dar este vorba despre o acțiune concertată. Măria sa, cetățeanul așteaptă rezultate fulminante", a declarat decanul Facultăţii de Drept a ULIM, Alexandru Cauia.
"Implicațiile sunt uriașe, vizează aproape pe toată lumea, de la cetățeanul de rând, fiecare, fie că nu are bani în vreuna din aceste bănci și până la demnitari înalți", a spus analistul media Cristian Tabără.
Analiștii sunt de părere că toți cei implicați în dosarul Băncii de Economii trebuie să fie anchetaţi, indiferent dacă au sau nu imunitate.
"Imunitatea, este, de fapt, egală cu declarațile politice. Ești imun, în ceea ce privește declarațiile tale politice. Dacă ancheta penală stabilește că ești vinovat, niciun fel de imunitate nu mai merge", a declarat şeful Catedrei Relaţii Internaţionale şi Politologie a ULIM, Mihai Cernencu.
"Eu pledez pentru abordare sistemică, atât din punct de vedere al reglementării și supravegherii în sistem. Nu trebuie să împrăștiem efortul, să spoliem astfel încât toate băncile să aibă parte egală de același efort de supraveghere. Sunt bănci care sunt supravegheate bine de către băncile lor mamă", a mărturisit Roger Gladei directorul unei companii de consultanţă juridică.
Luni, procurorul general, Corneliu Gurin, a anunțat că factorii de decizie din cadrul Guvernului și Parlamentului vor fi cercetați penal în dosarul Băncii de Economii. Printre cei vizaţi sunt reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, Băncii Naţionale şi Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.