Fabio Capello va antrena echipa naţională a Rusiei
Italianul Fabio Capello va fi noul selecţioner al Rusiei. Deşi încă nu a semnat contractul, informaţia a fost confirmată de oficialii Federaţiei ruşesti de fotbal. Înţelegerea italianului cu naţionala Rusiei urmează să fie valabilă până în 2014.
Presa rusă deja a scris că antrenorul va semna contractul săptămâna viitoare, pe o perioadă de doi ani. Informaţia a fost confirmată şi de vicepreşedintele Federaţiei ruseşti de fotbal, Nikita Simonean. Conducerea Federaţiei a anunţat că negocierile cu tehnicianul italian s-au finisat, iar antrenorul nu a fost pretenţios.
Fabio Capello şi-a început cariera la AC Milan, în 1991. În 1996 a preluat Real Madrid, ca mai apoi să devină antrenor la AS Roma şi Juventus. Ultimul său loc de muncă a fost naţionala Angliei, de la care a plecat cu scandal în urma problemelor căpitanului John Terry cu justiţia.
După ce a părăsit Albionul, Capello a avut mai multe oferte, printre care de la naţionala Chinei şi de la formaţia rusă Anji Mahacikala. La timona naţionalei Rusiei, italianul îi va lua locul olandezului Dick Advocaat, care şi-a dat demisia după participarea dezastruoasă la EURO-2012.