Fabio Quartararo este în formă maximă la startul ediţiei din acest an a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză. După ce a câștigat prima etapă a competiției, pilotul francez al echipei Yamaha a triumfat şi în calificările celei de-a doua etape, ce se desfășoară tot pe circuitul de la Jerez de la Frontera, în sudul Spaniei.
Quartararo a înregistrat timpul de un minut 37 de secunde și 7 miimi de secundă. Coechipierul francezului, pilotul spaniol Maverick Vinales, s-a clasat pe locul doi, cu aproape o zecime de secundă întârziere. Italianul Francesco Bagnaia de la Ducati vafi al treilea pe grila de start a cursei de duminică.
Campionul mondial en-titre, spaniolul Marc Marquez, este accidentat și nu va participa la Marele Premiu al Andaluziei.