Facebook a blocat patru operațiuni de manipulare a opiniei publice realizate de grupări susţinute de agenții guvernamentale din Rusia și Iran, care acţionau ca utilizatori obişnuiţi ai rețelei de socializare.
Ținta propagandei o reprezentau oameni din Statele Unite, Africa de Nord și America Latină.
În total, Facebook a șters 93 de conturi și 17 pagini oficiale. Campania de dezinformare pornită de Rusia avea menirea să reprezinte curente politice diferite, care abordau subiecte precum alegerile din SUA, probleme legate de mediu, rasism, minorități sexuale, conservatorism și liberalism. Aproximativ 246 de mii de conturi de Facebook, dintre care 60 la sută proveneau din SUA, erau abonate la cel puţin unul dintre conturile false gestionate de Rusia.