Facturile fiscale trec pe internet şi în Moldova. Digitalizarea va economisi milioane de lei
Veste bună pentru agenţii economici. De acum încolo facturile fiscale vor fi eliberate şi în format electronic şi vor putea fi completate şi expediate în regim online. Serviciul e-Factura a fost lansat astăzi, iar utilizatorii nu vor mai fi nevoiţi să stea la coadă la sediile Serviciului Fiscal de Stat.
Noul serviciu va fi testat, în primă fază, de aproximativ 20 mii de agenţi economici, care deţin semnatură digitală. Utilizarea sistemului la scară naţională va fi posibilă începând cu luna ianuarie 2015.
Proiectul are un buget de 2 milioane de lei, dintre care 1,8 milioane provin din credite externe. Serviciul Fiscal de Stat eliberează zilnic între 20 şi 35 de mii de facturi. Cheltuilelile pentru tipărirea acestora se ridică la 20 milioane de lei anual.