Familia Poroşenko: O privire mai îndeaproape (GALERIE FOTO)
În ultimii patru ani Ucraina nu a avut o primă doamnă. Despre soţia lui Victor Ianukovici se ştie că-şi cumpăra singură produse în supermarketurile din Doneţk. Este altceva când vine vorba despre soţia preşedintelui ales, Petro Poroşenko. Aceasta îşi însoţeşte soţul aproape la toate manifestările, scrie publicaţia web hub.com.ua.
"Îmi iubesc la nebunie soţia mea, Marina. Ne-am căsătorit când aveam 18 ani. Am venit la mama şi i-am spus că mă-nsor. Ea a spus: "Vai, ce faci!"" această istorie a familiei Poroşenko a fost auzită de toţi potenţialii alegători în perioada campaniei electorale.
Poroşenko şi-a întâlnit viitoarea soţie la o discotecă studenţească. El era candidat în maeştri la judo, învăţa la Universitatea de Stat din Kiev. Ea era cu trei ani mai în vârstă, studentă la institutul de medicină, doctor-cardiolog şi fiica viceministrului Sănătăţii ai fostei republici sovietice. S-au întâlnit un an, după care s-au căsătorit. Marina l-a născut pe fiul Aleksei, şi-a apărat disertaţia ştiinţifică, dar a preferat să nu se dedice medicinei, ci familiei.
Prietenii familiei spun că Marina este o foarte bună gospodină: coase, împleteşte şi găteşte minunat.
Consoarta lui Poroşenko se ocupă de educaţia copiilor şi niciodată nu-şi critică soţul. Îl însoţeşte des la diferite event-uri, dar pfeferă să stea puţin în spatele soţului, iar cu presa comunică foarte rar.
Familia Poroşenko îşi petrece verile la mare, iar sărbătorile din ianuarie – la munte, pe schiuri. Au şi o regulă: niciodată nu discută despre politică acasă.
Fiul mai mare, Aleksei, este consilier în cadrul Consiliului Regional Vinniţa, pe listele fracţiunii "Batkivşcina". Lucrează ca vicepreşedinte al directorului general al companiei de produse alimentare "Podolie", care este parte din concernul "Ukrprominvest". Acesta este condus de bunicul său, Aleksei Poroşenko, care la fel este deputat în Consiliul Regional din Vinniţa. Îi place tenisul, muzica, filosofia.
În septembrie trecut, Aleksei s-a căsătorit cu Iulia Alihanova. Nora lui Poroşenko a studiat la o şcoală de afaceri internaţională în Franţa, a lucrat pentru Gеneral Electric, PricewaterhouseCoopers şi McKinsey&Company. Acum cei doi se pregătesc să devină părinţi.
Fiicele practică baletul şi frecventează cursuri de pian. Mezinul, Mihail, de asemenea cântă la pian, dar mai şi înoată şi face gimnastică.
În 2012, fiicele şi fiul mai mic au dat un concert de caritate pentru a colecta bani ca să salveze lebedele ce mureau de frig pe Nistru. Performanţa copiilor viitorului preşedinte a adunat peste 6 mii de grivne.
Naşii de botez ai fiicelor Ievghenia şi Aleksandra sunt fostul preşedinte Victor Iuşcenko şi Oksana Bilozir.
Petro Poroşenko s-a născut în oraşul Bolgrad din sudul Basarabiei, iar pentru o perioadă a locuit la Tighina. Vorbeşte limba română la fel de bine ca engleza.