Fanii lui FC Koln au declanşat iadul în tribune, în timpul meciului cu Bayern Munchen VIDEO
Iad în tribunele din Koln! Suporterii formaţiei locale au devastat arena şi au aprins fumigene în tribune la finalul meciului cu Bayern Munchen, pierdut cu 1-4 în ultima etapă din campionatul Germaniei. Astfel, fanii echipei Koln şi-au arătat nemulţumirea că favoriţii lor au retrogradat în urma acestui rezultat.
Cu puţin timp înaintea finalului, suporterii "ţapilor" au devastat scaunele, au aruncat spre gazon cu ele şi au aprins fumigene negre în tribună. Apoi au intrat pe teren. Arbitrul a fost nevoit să pună capăt meciului mai devreme.
Borussia Dortmund şi-a asigurat titlul încă cu patru etape înainte de final. Bayern Munchen a cucerit medaliile de argint, iar Schalke, pe cele de bronz. Aceste trei echipe vor juca din sezonul viitor direct în grupele Ligii Campionilor, iar a patra clasată, Borussia Monchengladbach, va evolua în preliminariile Ligii. Bayer Leverkusen şi Stuttgart vor juca în Liga Europei. FC Koln şi Kaiserslautern au retogradat, iar Hertha Berlin va lupta pentru dreptul de a rămâne în primul eşalon fotbalistic din Germania, cu a treia clasată din liga secundă.
Atacantul lui Schalke, Klaas-Jan Huntelaar, a încheiat sezonul din Bundesliga cu 29 de goluri marcate şi a devenit, astfel, primul jucător olandez golgheter în prima ligă germană.