Puteți naviga în galeria foto folosind săgețile ← → de pe tastatură.

De-a lungul celor câteva decenii de ocupaţie sovietică, pe teritoriul Repubicii Moldova, de altfel ca şi în celelalte foste Republici Unionale, au fost construite zeci de obiective militare, iar unele dintre ele aveau statutul de "ultrasecrete". Un reportaj inedit care ilustrează povestea tristă a buncărelor militare sovietice a fost realizat de echipa emisiunii "Moldova, Ţară de Minune".

Dacă este să sursele oficiale atunci în ţara noastră au existat doar două obiective militare "ultrasecrete". Acestea ar fi trebuit să reziste chiar şi unui eventual atac nuclear din partea inamicului, iată de ce aceste obiective au fost construite la zeci de metri sub pământ.

După un sfert de secol de la destrămarea Uniunii Sovietice, buncărele, altă dată secrete, au ajuns într-o stare deplorabilă şi prezintă un pericol eminent pentru cei care se aventurează să le exploreze.

Excursia noastră pe la obiectivele militare secrete construite de sovietici pe teritoriul Moldovei va începe de la misterioasele buncăre din pădurea Olişcanilor, raionul Donduşeni. La opt kilometri de Şoldăneşti, traseul R 13 care duce spre Floreşti este intersectat de un drum mai puţin obişnuit, care pare să se piardă undeva în adâncul pădurii.

Drumul spre obiectivul militar secret 1.180 are o lungime de vreo doi kilometri. În perioada sovietică accesul pe acest drum, dar şi în pădure, era strict interzis, iar teritoriul unităţii militare care însuma peste 100 de hectare era împărţit în trei zone de protecţie.

De la nivelul solului este destul de greu să-ţi dai seama că, de fapt, ai sub picioare niște buncăre construite după cele mai performante tehnologii deţinute vreodată de sovietici. Văzute de la înălţime, cele două buncăre au forma unor cercuri. Construcţiile din beton şi oţel au un diametru de 32 de metri fiecare şi câte 12 etaje în adâncime. Potrivit unor estimări, ultimul etaj al buncărelor se află la 62 de metri sub pământ. La suprafaţă ajung doar nişte ţevi de formă pătrată, destinate, cel mai probabil, pentru comunicaţii. Se spune că cele două buncăre ar fi trebuit să reziste chiar şi unui atac nuclear. Probabil că de aceea  angajaţii firmei care au încercat să demoleze construcția nu au reuşit să o facă.

În anul 1985, când a început construcţia buncărelor, sovieticii au făcut tot posibilul pentru a ascunde obiectivul militar nu doar de ochii localnicilor curioși, ci și de sateliții-spion ai inamicului de peste ocean.

Potrivit localnicilor,  prin anul 1991, când au fost stopate lucrările de construcție la cele două buncăre, unul dintre ele, cel în care am și ajuns și noi, era dotat cu mai multe sisteme de menținere a vieții în subteran, dar și cu fel de fel de componente electronice.  

Faptul că buncărul numărul doi, care era un fel de stație de deservire a buncărului unu, era dotat cu diferite sisteme, este confirmat și de primul ministru al Apărării.

După mai bine de o oră de rătăciri prin încăperile pustii de la etajul 10, ajungem într-un loc pe cât de impresionant, pe atât de periculos. La capătul coridoarelor de la fiecare nivel există niște uși care duc în gol.  

Probabil vă puneți întrebarea care a fost destinația celor două buncăre? În 1983 la Moscova, puterea ajunge în mâinile lui Andropov, care ia decizia de a crea pe teritoriul Uniunii trei centre de comandă de rezervă ale forțele armate sovietice. În mai puțin de un an la Chișinău a fost instituit statul major al direcției sud-vest al statului major al Armatei Sovietice, ce cuprindea forțele din mai multe districte militare, inclusiv cele din Odessa, Kiev, trupele sovietice din Ungaria și chiar și flota Mării Negre. Iar buncărele de la Olișcani erau prevăzute pentru conducerea statului major al direcției sud-vest în caz de așa numită agravare a situației.

Potrivit generalului Costaș, după plecarea sovieticilor la Chișinău nu a rămas nici un document tehnic referitor la aceste buncăre. Cert este că în unul dintre ele urma să fie amplasat centrul de comandă al forțelor armate din zonă, iar al doilea buncăr urmă să înglobeze toate sistemele de asigurare a vieții în subteran, precum și sistemele de comunicații.

Pe teritoriul Uniunii Sovietice, buncăre similare au fost construite în Belarus și în Azerbaidjan. În 2011, autoritățile din Belarus au hotărât să facă una cu pământul toate intrările în buncăr. Timp de câteva zile au fost detonate sute de kilograme de trotil. Despre buncărul din Azerbaidjan nu se știe nimic. 

În prezent terenul pe care se află fosta unitate militară secretă este în gestiunea Agenției Moldsilva, iar construcțiile, inclusiv buncărele sunt pe mâna unui SRL care s-a angajat încă în anul 2001 să le demoleze, lucru care nu s-a întâmplat. De aici a și pornit un litigiu care este pe rol în instanță.

La vreo 50 de kilometri de buncărele de la Olișcani, sovieticii au mai lăsat un alt obiectiv militar secret, care fost construit încă prin anii 1970 ai secolului trecut. În pădurea din preajma satului Vădeni, raionul Soroca, era ascuns un nod radiotehnic imens care asigura legătura secretă dintre Moscova și pozițiile militare sovietice din tot estul Europei.  

Ghidul nostru spre fosta baza militară secretă a fost Mihai Mazepa, care a activat aici timp de 10 ani. După aproape un kilometru de mers pe jos prin pădure, ajungem la o construcție din câteva bârne și foi de ardezie, iar la intrare sunt gratii.  

Între altele fie spus, este pentru prima dată când acest obiectiv pe timpuri secret apare la televizor.

 uncărul a rămas intact până în 2012. De atunci a început dezmembrarea acestui obiectiv militar. A fost furat aproape că tot, inclusiv generatoarele electrice de pe un submarin pe diesel, rezervoarele de combustibil  cu o capacitate de sute de tone, dar și cele două uși de la intrarea în buncăr care cântăreau câte trei tone. Acum șase ani buncărul groazei arăta cam așa.

În ruine se transformă nu doar buncărul ci și orășelul militar din apropiere. Aici își duceau viața familiile a 60 de  militari prin contract, precum și câteva sute de soldați.

În anul 1991 în această clădire urma să înceapă să funcționeze cel mai modern sistem de comunicații radio secrete din Uniunea Sovietică. Tot echipamentul secret a dispărut în 1994. Timp de câteva zile camioanele au făcut coadă la această clădire.

Astăzi teritoriul unității din pădurea din Vădeni, Soroca, este în gestiunea Centrului pentru pregătirea specialiștilor pentru Armata Națională. Șeful instituției ne-a declarat că vrea să scape de această bază care generează doar cheltuieli. Pe mâinile cui vor ajunge aceste rămășițe ale celei mai puternice pe timpuri armate din lume, nu avem de unde să știm. Cert este că unele țări din fosta Uniune Sovietică, unde așa numita boală a ”prihvatizării” nu a ajuns la fază de epidemie, asemenea obiective militare au fost transformate în muzee, care astăzi generează profit. Noi ne-am ales doar cu ruine. Ce-i drept nu toți, dar asta e deja o altă poveste.