FAPTĂ RUŞINOASĂ! Ce făceau trei bărbaţi şi o femeie pe marginea drumului înzăpezit (VIDEO)
Se fură materialul antiderapant de pe traseele naționale. Un astfel de caz a fost înregistrat și expediat pe adresa redacției deschide.md.
Se întâmpla acum două zile, la ora 4 dimineața în preajma satului Peresecina, raionul Orhei.
Un microbuz de marfuri și o mașină cu remorcă staționau pe marginea drumului, iar șoferii și pasagerii din cele două mijloace de transport încărcau fără sfială materailul antiderapant chiar dacă știau că sunt filmați.
Întrebate de martori, de ce fac asta, persoanele cu pricina au spus că au nevoie de greutate pentru a nu aluneca pe traseu, lucru greu de crezut în condițiile în care prin ușa deschisă a microbuzului se vedeau suficient de mulți saci care păreau mai degrabă a ”rezervă antiderapantă” decât a greutate.
Ambele mașini aveau numere de înmatriculare străine, deși șoferii lor s-au prezentat drept moldoveni. Aceștia vorbeau în limba rusă.
Poliția din Orhei a declarat că nu au avut înregistrat vreun caz de furt a materialului antiderapant, însă au îndemnat oamenii care sunt martorii unor astfel de întâmplări să alerteze oamenii legii.