Fapte rele la miezul nopții. Trei tineri, reținuți în Capitală (VIDEO)
Trei bărbați originari din raionul Şoldăneşti, cu vârstele cuprinse între 26 şi respectiv 30 ani, au fost reţinuţi în flagrant de către angajați Poliţie din Capitală, în momentul când au sustras roțile unui automobil, parcat pe strada Nicolae Dimo din sectorul Râşcani.
Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01.00. Indivizii au fost transportați ulterior la inspectorat pentru audieri.
Bărbații riscă o amendă în mărime de la 6.000 lei până la 20.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.
Pentru a preveni astfel de incidente, Poliţia Capitalei recomandă proprietarilor de automobile:
1. să doteze autoturismele cu sisteme de alarmă pe bază de sensori;
2. să verifice dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsesc autoturismele, chiar şi pentru intervale scurte de timp;
3. să parcheze autoturismele, pe timpul nopții, în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
4. să nu păstraţi la vedere în autoturisme bunuri de valoare, precum genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc..
Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul a fost lăsate urme de infractori, proprietarul autoturismului trebuie să ia măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.
În momentul în care observaţi că se comit asemenea infracţiuni, nu ezitaţi să apelaţi imediat la serviciul specializat 902.
- Topul celor mai furate mașini din Moldova. Mărcile care sunt preferate de hoți
- FURT ÎN TOIUL NOPŢII! Mai multe maşini noi dintr-un salon auto au rămas FĂRĂ ROŢI
- FURT ÎN 20 DE SECUNDE la Botanica! Imagini video cu hoţii care dau lovitura şi cum sunt prinşi
- El a spart maşina purtătorului de cuvânt al Primăriei. Dacă l-ai recunoscut, ANUNŢĂ poliţia (VIDEO)
- GHINION pentru un moldovean care intenționa să comită un furt. E GRAV ce i s-a întâmplat
- Ar putea sta 10 ani după gratii! Un tânăr din Basarabeasca a furat bunuri de circa 75.000 de lei