Fără bani! Angajaţii mai multor teatre din Chişinău nu şi-au primit salariile pentru luna decembrie
Angajaţii instituţiilor teatrale şi concertistice din Chişinău nu şi-au primit salariile pentru luna decembrie. De vină, potrivit ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici, sunt directorii care au prezentat cu întârziere calculele sau chiar deloc. Ministrul a dat asigurări că toţi îşi ridica lefurile astăzi sau mâine.
Victor Vdovicenco, artist de cor, de la Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" s-a plâns pe Facebook că trebuia să primească salariul încă acum trei săptămâni. Angajaţii acestei instituţii nu şi-au primit lefurile chiar dacă salariul ordinar al unui artist e în jur de 3500 de lei, a menţionat artistul.
Persoanele responsabile de relaţia cu presa din cadrul teatrului au refuzat să discute cu noi despre salariile restante.
Nu au primit salariile la timp nici angajaţii Teatrului "Satiricus". Actorul Ion Grosu activează în teatrul de aproape 25 de ani. Acesta spune că a primit salariu cu întârziere de zece zile.
”Am avut parte iarna aceasta niște servicii suplimentare, în calitate de Moș Crăciun și am mai făcut niște rezerve. Nu vreau să vă zic să fiți în pielea celor care așteaptă salariu, chiar și cinci mii de lei, mic sau mare, cât este, dar trebuie să fie dat la timp. Oamenii nu trebuie să fie înjosiți în felul acesta”, a spus actorul, Teatrului ”Satiricus”, Igor Grosu.
Directorul Teatrului ”Satiricus” are o explicaţie.
”Este o întârziere logică, care se produce în fiecare an. La început de an bugetar sunt aceste rețineri, fiindcă se formează anul nou bugetar, contul până ce se deblochează, atât la Primărie, cât și la instituțiile noastre. Să sperăm că aceasta este cauza și nu sunt alte probleme”, a spus directorul, Teatrului ”Satiricus”, Alexandru Grecu.
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici, ne-a declarat că vina pentru salariile restante o poartă directorii de instituţii.
”Vreau să menționez că ministerul și-a obligat toate obligațiunile. Sunt cu siguranță un șir de cauze, obiective, care i-au împiedicat pe unii manageri să prezinte aceste documente la timp. Dar aceasta nu e scuză de obligativitatea de a achita salariu la timp”, a spus ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici.
Nu este suficient că salariul nu este plătit la timp, s-a mai plâns Victor Vdovicenco de la Teatrul Național de Operă și Balet. Recent, în cadrul unei vizite la această instituţie, ministrul le-ar fi spus că „artistul trebuie să fie flămând”. Poate ar fi cazul să fie așa începând cu cei care ne conduc. Sunt sigur că ministrul şi-a primit salariul la timp, a adăugat artistul. Cu toate acestea, minstrul spune că aceste vorbe nu-i aparţin.
”Nu este adevărat. Este o invenție de rea gust a unor persoane. Astfel de afirmații la adresa artiștilor nu am făcut-o. Iar la întrebarea dacă este o asemenea afirmație, să-i spunem așa în literatură: Da, este și am dat unele citate. Este o astfel de afirmație la Cehov”, a spus ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici.
Ministrul a mai declarat că în cazul în care directorii instituțiilor teatrale și concertistice nu vor face tot posibilul ca salariile restante să fie plătite, vor fi aplicate sancțiuni.