Fără ceas la universitate! MOTIVUL pentru care mai multe instituții superioare au interzis aceste obiecte
Pentru că studenţii vor apela la cele mai noi tehnologii pentru a copia la examene, din ce în ce mai multe universităţi interzic intrarea în sală cu ceasuri.
Practica de a copia la examene că există de când s-a inventat primul examen. În acelaşi timp însă, metodele de copiat evoluează într-un ritm incredibil de alert. Mulţi dintre copii din ziua de azi, din cauza telefoanelor, nici măcar nu mai ştiu ce înseamnă fiţuici. Să nu mai zicem de metoda de a-ţi scrie răspunsuri la eventuale întrebări pe mână sau în palmă.
Deoarece smartwatch-urile moderne pot fi percepute ca unelte perfecte pentru copiat, mai multe universităţi din SUA au confirmat că nu vor mai primi studenţi în examene cu ceasuri la mână.
Cei de la BuzzFeed sunt primi care au raportat noul trend. Aparent, nu se va face nici un fel de distincţie între ceasuri clasice şi modele inteligente, pentru simplul fapt că nu ar fi eficient. Este mult mai rapid să obligi studenţii să-şi dea jos ceasurile de la mână înainte de a intra în sala de examen, decât să analizezi fiecare model în parte pentru a vedea dacă are sau nu funcţii smart.
Această decizie a fost luată după ce diverşi profesori au ajuns la concluzia este foarte uşor să cauţi ceva pe internet prin intermediul unui smartwatch şi că unele modele permit redactarea şi citirea de mesaje scurte.
Până şi Universitatea de Stat din Londra (London’s City University) a implementat un astfel de sistem.
Această decizie vine la aproximativ trei ani după ce au fost sesizate primele cazuri de studenţi care şi-au deghizat telefoane de dimensiuni reduse în ceasuri pentru a le folosi ca instrumente de copiat.
Dacă e să fim serioşi, o persoană creativă va găsi în permanenţă noi metode pentru a se inspira în timpul unui examen, dar asta e altă poveste.