FĂRĂ COZI la vamă în ajunul sărbătorilor. Facilităţile de care vor beneficia familiile cu copii
Fără cozi la vamă în ajunul sărbătorilor pascale. Coridorul verde destinat diplomaţilor, se va transforma de sărbători în pistă pentru familiile cu pici, dar şi pentru persoanele cu dizabilităţi care vin sau pleacă din ţară. De asemenea, pentru a evita aglomeraţia, numărul vameşilor va fi majorat cu 20 la sută.
La Vama Leuşeni, familiile care au copii mai mici de cinci ani şi persoanele cu dezabilităţi care vor trece prin coridorul diplomatic. Aceştia vor fi verificaţi de o echipă mobilă.
"Suplimentar a fost instituit un post de control. Prin intermediul unui cititor de documente şi a unui automobil, unde persoanele sunt procesate, introduse în sistem, după care se deplasează pe direcţia intrare în Republica Moldova", a declarat Serghei Toderaşcu, colonel Poliţia de Frontieră.
Familiile care au beneficiat deja de aceste facilităţi spun că iniţiativa este una binevenită:
"Foarte frumos. Lăudabil. Daţi-le exemplu şi la fraţii noştri români".
"E bine, pentru că stăteam ore întregi cu ei şi oboseam".
Poliţia de Frontieră va majora cu 20 la sută numărul vameşilor, pentru a evita formarea aglomeraţiei. De asemenea, şi studenţii Colegiului Vamal vor lucra împreună cu vameşii.
"Poliţia de Frontieră va fi la datorie de sărbători. Au fost sistate toate concediile angajaţilor", a spus şeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari.
Deşi sărbătorile de Paşti sunt aproape, astăzi, la vama Leuşeni s-a circulat fără probleme:
"Practic, nu observ să fie ambuteiaje, mai mult la partea Română e problematic. La noi e destul de bine".
"Nu ştiu cum a fost fluxul zilele acestea, dar acum e ca de obicei. Aşa a fost şi la Crăciun. Se lucrează operativ".
Alexandru Jizdan, Ministrul Afacerilor de Interne a dat asigurări că efectivul este pregătit pentru a face faţă fluxului mare de maşini, care vor intra în ţară:
"Sunt prevăzute forţe suplimentare, în cazul în care vor apărea probleme şi sunt încrezător că colegii de la Frontieră îşi vor face meseria".
În ajunul sărbătorilor pascale, Poliţia de Frontieră aşteaptă ca peste 7.000 de moldoveni vor trece pe la punctele de frontieră, cu 2000 mai mult decât în zilele obişnuite.
- A venit pe lume la înălțime. O femeie a născut în avion, în timpul zborului
- Pavel Filip a solicitat măsuri sporite pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada sărbătorilor
- Parlamentul organizează tradiționalul târg caritabil în ajunul sărbătorilor de Paști pentru suștinerea copiilor cu dizabilități
- Autorităţile au luat măsuri pentru fluidizarea traficului la frontieră în perioada sărbătorilor pascale