FĂRĂ FRICĂ DE DUMNEZEU. O femeie a fost prinsă cu icoanele FURATE dintr-o biserică
O femeie de 38 de ani, din Neamţ, a fost reţinută de poliţişti pentru că ar fi furat dintr-o biserică icoane şi alte obiecte de cult în valoare de peste 101.425 de lei.
În scurt timp, va fi dusă în faţa judecătorilor, pentru propunerea unui mandat de arestare.
Marţi, poliţiştii din Neamţ au fost sesizaţi de un preot, privind dispariţia câtorva obiecte de cult din biserică. Se pare că femeia ar fi intrat în noaptea de luni spre marţi în lăcaşul de cult şi ar fi sustras icoanele şi obiectele, în valoare de peste 101.425 de lei.
La domiciliul femeii au fost bunurile, care au ajuns apoi înapoi în biserică.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de investigații criminale, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind o femeie de 38 ani, din Târgu Neamț. Aceasta, în noaptea de 11-12.03.2019, ar fi intrat în interiorul bisericii de unde ar fi sustras obiecte de cult, în valoare de 101.425 de lei.