Fără secrete culinare la Festivalul Etniilor. Vezi cu ce delicii au fost întâmpinaţi oaspeţii VIDEO
Festivalul Etniilor a fost inaugurat astăzi în Grădina Publică Ştefan cel Mare din Capitală şi se va desfăşura în toată ţara până pe 23 septembrie. Festivalul are menirea de a contribui la integrarea reprezentanţilor diferitelor etnii prin valorificarea datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti.
Aproape 60 de corturi au fost instalate în Grădina Publică Ştefan cel Mare, unde se desfăşoară evenimentul. Fiecare a pregătit pentru locuitorii Capitalei câte un mic spectacol, dar şi bucate tradiţionale.
Mesele întinse la cortul romilor erau pline cu bucate, în special, din carne. Aici, vizitatorii puteau să guste frigărui şi purceluşi copţi. Baronul romilor, Artur Cerari, susţine că pentru acest festival s-au pregătit cu tot ce e mai bun.
"Ca întotdeauna noi suntem cu inima plină, că sunt foarte mulţi oaspeţi, aproape toate etniile, au prezentat cultura lor şi tradiţiile", a menţionat baronul romilor.
La cortul găgăuzilor, oaspeţii erau întâmpinaţi cu o porţie de ciorbă. Deşi bucătarii nu-şi prea divulgă reţetele, astăzi, a fost o zi fără secrete culinare.
Vizitatorii au rămas impresionaţi de evenimentul organizat în Capitală, dar au avut şi unele sugestii pentru viitor.
"Foarte interesant, dar puţin haotic, acesta este dezavantajul", a spus o femeie.
"Mi-a plăcut tot, e foarte bine, atmosfera e superbă", a afirmat o altă persoană.
- Spectacol coregrafic de excepţie la Phenian VIDEO
- 10 căţeluşi abandonaţi îşi aşteaptă stăpânii în Grădina Publică "Ştefan cel Mare" din Capitală
- Un memorial al romilor, victime ale Holocaustului, va fi inaugurat la Berlin
- Presa din România: Washingtonul s-a mutat la Soroca. Palatele ţigăneşti sunt mai decente, mai frumoase, mai cu gust (VIDEO)
- Astăzi este marcată Ziua Internaţională a Romilor
- Festivalul etniilor la Taraclia: Bucate tradiţionale şi costume naţionale au fost prezentate publicului (VIDEO)