FC Barcelona, condusă de Tito Vilanova, a început pregătirile pentru noul sezon
Barcelona a reluat pregătirile sub conducerea noului antrenor, Tito Vilanova. Din lot lipsesc fotbaliştii care au evoluat la Euro 2012, aflaţi încă în vacanţă, şi cei convocaţi pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Din 24 iulie, "catalanii" au programate şase amicale timp de trei săptămâni.
"Noi nu căutăm să întărim linia de atac. Acolo totul este în regulă, pentru că David Villa se restabileşte după accidentare. Cred că trebuie să ne mai întărim în linia de apărare", a declarat antrenorul Barcelonei, Tito Vilanova.
Echipa va avea la dispoziţie puţin mai mult de o săptămână pentru a se pregăti pentru un adevărat maraton de aproape 15 mii de kilometri pentru disputarea a cinci partide amicale.
Pe 24 iulie, catalanii vor juca în Germania, contra lui Hamburg, care sărbătoreşte 125 de ani de la înfiinţare. Patru zile mai târziu, Barcelona va merge în Maroc, pentru un amical cu Raja Club Casablanca, iar pe 31 iulie va disputa Supercupa Cataluniei, cu Espanyol.
Pe 4 august urmează amicalul cu Paris Saint-Germain, iar peste patru zile, la Gotteborg, echipa spaniolă se va duela cu Manchester United. Pe 11 august Barcelona va face deplasare la Bucureşti, pentru meciul cu Dinamo, de pe Naţional Arena.