FC Barcelona și Juventus Torino au făcut schimb de vedete. Arthur Melo a devenit jucătorul clubului italian, iar în direcție opusă va ajunge Miralem Pjanic
Afacere impresionantă între FC Barcelona și Juventus Torino. Mijlocașul brazilian al grupării „blau-grana”, Arthur Melo, a devenit jucătorul clubului italian, iar în direcție opusă va ajunge bosniacul Miralem Pjanic.
Arthur Melo a semnat un contract pe 5 ani cu „Bătrâna Doamnă”. Juventus va plăti 72 de milioane de euro pentru jucător și poate achita încă 10 milioane în funcție de performanțele brazilianului.
Miralem Pjanic va semna un contract pe 4 ani cu FC Barcelona, care va plăti inițial 60 de milioane de euro, iar apoi alte 5 milioane dacă jucătorul va da randament pe Camp Nou.
Ambii fotbaliști vor rămâne la cluburile actuale până la încheierea competiţiilor în care echipele mai sunt implicate și abia înaintea startului noului sezon se vor alătura noilor grupări.
Arthur Melo a ajuns la Barça în vara anului 2018, fiind transferat de la Gremio Porto Alegre. În tricoul clubului catalan, mijlocașul a jucat 72 de meciuri și a înscris patru goluri.
Miralem Pjanic evoluează la Juventus Torino din septembrie 2016 și de atunci a jucat 171 de partide la formația italiană, marcând 22 de goluri. În cariera sa, bosniacul a mai jucat la FC Metz, Olympique Lyon și AS Roma.