FC Costuleni a învins Milsami, scor 1-0
FC Costuleni a mai reuşit o surpriză de proporţii în Divizia Naţională! Echipa antrenată de Lilian Popescu a învins la Orhei, Milsami cu 1-0. Într-o altă partidă, Dacia a trecut de Dinamo Auto cu 2-1.
După ce a învins Dacia, FC Tiraspol şi a remizat cu Zimbru, FC Costuleni continuă să facă senzaţie în acest sezon din Divizia Naţională. În ultima etapă a turului campionatului, FC Costuleni a învins chiar la Orhei, Milsami. Singurul gol al partidei a fost înscris de către Ivanov, la începutul reprizei secunde.
Victorie a obţinut şi Dacia, în etapa a 11-a. Vicecampioana a învins în deplasare nou-promovata Dinamo Auto cu 2-1, şi a ajuns pe locul doi în clasament, la egalitate de puncte cu Veris, de pe trei. Pavlov şi Camara au înscris pentru echipa lui Negrescu, iar Ciuico a redus din diferenţă în minutul 76.
Etapa a 11-a continuă cu alte două meciuri, duminică. De la ora 15.00, Speranţa va juca cu Academia, iar la ora 19.00 va începe partida dintre Zimbru şi Olimpia. În ultimul meci al etapei, luni, se vor întâlni FC Tiraspol şi Sheriff.