FC Kuban a intrat în prima Ligă din Rusia, după victoria cu Zhemchuzhina Sochi, scor 1-0
Finiş de senzație pentru Emil Caras şi Compania! FC Kuban, echipa moldovenilor Caras, Namaşco, Golovatenco şi Armaş a promovat în prima Ligă din Rusia, după victoria obţinută în deplasare în faţa celor de la Zhemchuzhina Sochi, scor 1-0.
Singurul gol al meciului a fost înscris de Vladislav Ignatiev. Chiar dacă teoretic, Kuban mai poate pierde locul întâi, din Liga a doua din Rusia promovează primele două clasate, iar principalele contracandidate la promovare, Nizhny Novgorod şi Volga Nizhny, se vor întâlni în meci direct în penultima etapă.
Cu patru etape înainte de final, Kuban are un avans de 12 puncte faţă de ocupanta locului doi şi este sigură ca în sezonul următor va evolua în divizia de elită.
Pentru îndeplinirea obiectivului antrenorul lui Kuban, Dan Petrescu va primi 500.000 de euro.