Febra smartwatch: Dell ar putea lansa un ceas inteligent
Dell şi-a exprimat interesul cu privire la gadgeturile la purtător, dar a indicat faptul că segmentul smartwatch pare mai atractiv decât direcţia în care se îndreaptă Google cu Project Glass. Deocamdată, compania pare precaută şi probabil că un ceas inteligent Dell va sosi doar după succesul gadgeturilor similare dezvoltate de Apple si Microsoft, scrie Hit.ro.
Expansiunea Dell în alte segmente de piaţă este determinată de scăderea vânzărilor PC. Compania a ajuns pe locul trei la nivel mondial, după HP şi Lenovo.
Ceasul inteligent Dell este aşteptat în următorii cinci ani. Ultimul proiect al Dell este tableta Dell Streak, care a fost considerată prea mare la 5 inci pentru dispozitivele Android şi a eşuat în ciuda laudelor presei de specialitate. Dell a renunţat şi la producţia de smartphone-uri, astfel încât un smartwatch Dell ar putea fi o şansă nouă pentru companie.