FEBRA SUPER BOWL ÎN AMERICA. Componenţii finalistelor se dau în spectacol
Zile numărate până la marea finală a fotbalului american, Super Bowl. New England Patriots va lupta pentru trofeu cu Philadelphia Eagles la Minneapolis pe 4 februarie.
Organizatorii fac ultimele pregătiri pentru cel mai urmărit eveniment sportiv din SUA, iar componenţii echipelor se dau în spectacol la conferinţele de presă.
Brandon Graham de la Philadelphia Eagles a discutat cu jurnaliştii, având o mască pe cap.
"Mă simt bine aşa! Suntem outsideri, însă noi vom continua să demonstrăm că oamenii se înşeală", a spus jucător Philadelphia Eagles, Brandom Graham.
Finala Super Bowl este cel mai urmărit eveniment sportiv la televiziunea americană, atrăgând peste 100 de milioane de telespectatori.
Cu audienţe uriaşe, marea finală a Ligii Profesioniste de Fotbal American este în acelaşi timp și un festival al reclamelor. În acest an, pentru 30 de secunde de publicitate firmele care vor să își promoveze produsele în timpul finalei vor trebui să achite nu mai puţin de 7,7 milioane de dolari, cu 2,2 milioane mai mult decât în 2017.
Show-ul Super Bowl nu este niciodată lipsit de vedete. De exemplu în acest an, imnul naţional al Statelor Unite va fi interpretat de cântăreaţa Pink. Aceasta va fi prima apariţie a acesteia pe scena Super Bowl.
Pe de altă parte, Justin Timberlake va cânta în pauza celui mai popular eveniment sportiv din SUA.