Federaţia germană de fotbal: Loew va fi menţinut în funcţie indiferent de situaţie
foto: publika.md
Selecţionerul Germaniei, Joachim Loew, va fi menţinut în funcţie după Cupa Mondială 2018, chiar şi în cazul unui eşec, a confirmat preşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), Reinhard Grindel, înaintea meciului cu Coreea de Sud, decisiv pentru calificarea campioanei mondiale en titre în optimile de finală ale competiţiei din Rusia, scrie agerpres.ro.
"Înaintea Mondialului, am decis în comitetul director al Federaţiei să-i prelungim contractul lui Joachim Loew (până în 2022) pentru că noi considerăm că nimeni nu poate gestiona mai bine decât el reconstrucţia care va fi indispensabilă după Cupa Mondială, indiferent ce se va întâmpla", a explicat Grindel într-un interviu acordat cotidianului FAZ din Frankfurt.
"În urmă cu un an, el a demonstrat, prin câştigarea Cupei Confederaţiilor, că este capabil să formeze o echipă impresionantă practicând un fotbal excelent, cu jucători tineri. Aceste motive sunt în continuare valabile", chiar dacă Mannschaft va fi eliminată în primul tur al Cupei Mondiale 2018, a adăugat preşedintele DFB.
Loew, secund al predecesorului său Juergen Klinsmann începând din 2004, a devenit selecţioner după Mondialul din 2006, găzduit de Germania. În 12 ani, el a condus naţionala germană până în semifinale la toate turneele disputate, iar în 2014 a reuşit să cucerească titlul mondial în Brazilia.
Anul acesta, în luna mai, DFB a anunţat prelungirea contractului lui Joachim Loew până la următoarea ediţie a Cupei Mondiale, care va avea loc în 2022, în Qatar.