Federaţia Naţională de K-1 amator a stabilit obiectivele pentru anul 2015
Federaţia Naţională de K-1 amator a stabilit programul pentru anul 2015. Obiectivul principal din acest an este pregătirea şi evoluţia cât mai bună a lotului naţional la Campionatul Mondial din Portugalia.
În cadrul primei şedinţe a Biroului Federaţiei de K-1 Amator s-a stabilit programul competiţional din 2015, dar şi obiectivele principale din acest an.
Campionatul Moldovei la K-1 amator va avea loc în perioada 5-8 martie, la Chişinău. Cupa Republicii se va desfăşura în luna iunie, în oraşul Hânceşti.
"După Campionatul Moldovei vom identifica lotul naţional care va participa la Mondialul din luna noiembrie în Portugalia", a declarat președintele Federației Naționale de K-1, Dorin Damir.
În 2015 luptătorii moldoveni vor participa la peste 20 de competiţii, iar antrenorii şi arbitrii au programate două seminare de instruire.
"Au fost diverse întrebări referitor la problemele arbitrajului care sunt peste tot, nu numai în federaţia noastră. S-a discutat despre activitatea antrenorilor în toate cluburile, dar şi în general despre dezvoltare", a mai adăugat Dorin Damir.
Anul trecut, la Campionatul European de K-1 amator din Lituania, care a fost cea mai importantă competiţie din 2014, lotul naţional a avut o evoluţie peste aşteptări.
Şase sportivi au câştigat medalii de aur, tot atâţia au cucerit medalii de argint, iar patru au revenit acasă cu medalii de bronz.