Federaţia Rusă cere Guvernului de la Chişinău să deschidă secţii de votare, la prezedenţialele din martie
Guvernul R. Moldova declară că a fost solicitat de Federația Rusă în legătură cu ținerea pe teritoriul moldovean a alegerilor prezidențiale ruse din 15-17 martie, dar deocamdată nu i-a răspuns.
„Solicitarea este în prezent în proces de examinare, iar un răspuns va fi furnizat într-un interval de timp rezonabil”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, răspunzând în scris unei întrebări a Europei Libere.
Alegerile la care președintele rus Vladimir Putin are toate șansele să obțină un nou mandat pe șase ani ar fi primul scrutin rusesc ținut și pe teritoriul R. Moldova după invadarea de către Rusia a Ucrainei vecine, în februarie 2022.
Autoritățile electorale ruse au recunoscut, după anunțarea datei alegerilor prezidențiale, că de data aceasta votarea în străinătate ar putea fi mai greu de organizat, mai ales în așa-numitele „țări ostile”, adică statele democratice care critică politica rusă în diferite domenii, condamnând mai ales invadarea Ucrainei.
Un alt impediment semnalat de Moscova este că un număr mare de diplomați ruși, care ar trebui să se implice în organizarea alegerilor rusești peste hotare, au fost expulzați din anumite țări.
Pe de altă parte, la 11 decembrie Moscova a anunțat că la alegerile prezidențiale vor putea vota și alegătorii din teritoriile ucrainene ocupate, chiar și cele pe care forțele ruse le controlează doar parțial.
Nu este limpede dacă Rusia are de gând să deschidă secții de votare și în Transnistria, așa cum a făcut în trecut.
La alegerile parlamentare rusești din 2021, dinaintea invaziei rusești în Ucraina și a sancțiunilor diplomatice amplificate împotriva Rusiei, în Transnistria s-au deschis 27 de secții de votare, cu șase mai multe decât la alegerile precedente.
Rusia a ținut deja alegeri în teritorii ucrainene anexate sau ocupate ilegal, în ciuda protestelor Kievului și ale lumii democratice, care nu au recunoscut acele scrutine.
Ucraina a spus deja că nu va recunoaște votarea pentru „prezidențialele” rusești în regiunile Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson, după cum nici în Crimeea, cerând comunității internaționale să facă la fel și să-i sancționeze pe cei care se vor implica în organizarea lor.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!