Felicitări de la comunişti pentru Marian Lupu VIDEO
Deputaţii comunişti l-au felicitat pe Marian Lupu că a trecut cu brio comisia medicală şi că a fost declarat apt de a candida la funcţia de preşedinte al ţării. Membrii fracţiunii PCRM spun că au aflat din presă despre faptul că Lupu a trecut comisia medicală specială. Declaraţiile vin după ce, anterior, liderul PCRM, Vladimir Voronin a făcut de mai multe ori aluzie la faptul că Marian Lupu ar suferi de o boală.
"De dimineaţă pe internet a apărut o ştire fulger, de o importanţă majoră. Astăzi un potenţial candidat la preşedinţie a trecut comisia medicală şi a fost declarat sănătos şi apt pentru a candida la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi îl felicităm pe Marian Lupu cu această constatare", a declarat Inna Şupac, deputat al fracţiunii PCRM.
Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a spus de mai multe ori că Marian Lupu ar avea probleme de sănătate. În campania electorală din noiembrie 2010, Voronin susţinea că Lupu că ar fi bolnav de epilepsie, fapt ce l-ar face incompatibil pentru funcţia de şef al statului. În vara anului trecut, liderul PCRM a declarat că preşedintele interimar ar suferi de o boală psihică.
- Deputaţii democraţi au început să colecteze semnături în susţinerea lui Marian Lupu
- Dodon acuză deputaţi din AIE că îl presează să-l voteze pe Lupu
- Scenarii pentru alegerea preşedintelui: PCRM va înainta un candidat doar pentru a-l susţine pe Marian Lupu
- Lupu susţine că neînţelegerile din AIE "sperie" voturile din afara Alianţei