Felipe Massa ar putea participa în 2014 în Campionatul German de Turisme
Pilotul brazilian, Felipe Massa, ar putea evolua în 2014 în Campionatul German de Turisme. Oficialii de la Mercedes au dezvăluit că i-ar putea oferi lui Massa posibilitatea de a participa în această competiţie, dacă brazilianul va accepta propunerea.
Felipe Massa negociază în prezent semnarea unui contract cu Lotus pentru sezonul următor, însă presa internaţională susţine că Nico Hulkenberg este principalul favorit să obţină acest loc.
Conştient că Lotus este practic singura echipă care îi poate oferi un monopost competitiv pentru sezonul următor, brazilianul a admis că ar fi dispus să părăsească Formula 1, în favoarea unei competiţii precum Campionatul German de Turisme.
Mercedes s-a arătat deja interesat de serviciile lui Massa, iar directorul de motorsport Toto Wolff a admis că îl va lua în calcul pe brazilian, dacă acesta este gata de această provocare.
Un alt pilot care are o experienţă bogată în Formula 1, Robert Kubica va avea oportunitatea de a debuta şi el în Campionatul Mondial de Turisme. Asta după ce Citroen este interesată să obţină feedback din partea sa cu privire la performanţele lui C-Elysee în una sau două etape din această competiţie. Kubica participă în acest sezon cu Citroen la clasa secundă a Campionatului Mondial de raliuri.