Femei din Moldova care sparg toate stereotipurile. Se fac remarcate în domenii practicate preponderent de bărbaţi
Au ales să spargă stereotipurile şi să se facă remarcate în domenii, care sunt practicate preponderent de bărbaţi. Un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare arată că, în ultimul timp, tot mai multe femei se orientează spre justiţie, finanţe sau IT.
Totodată, studiul a arătat că doamnele sunt discriminate în raport cu bărbaţii când e vorba de salariu, acestea fiind remunerate mai puţin.
Autorii sondajului au întrebat oamenii pentru ce profesii optează. Aşadar, în jur de şase la sută dintre femei au răspuns că aleg justiţia, în timp ce doar patru la sută dintre bărbaţi au ales această opţiune. Şi finanţele capătă popularitate în rândul femeilor. Pentru acest domeniu au optat cam opt la sută. Iar IT-ul a fost selectat de zece la sută dintre femei şi opt procente dintre reprezentanţii sexului opus.
Diana Nanu a ales tehnologiile informaţionale, deşi are studii în pedagogie şi psihologie. De patru ani ea instruieşte copiii în acest domeniu şi crează programe pentru ei.
"Mi-a luat foarte mult timp ca să înţeleg ce şi cum funcţionează, ce înseamnă limbaj de programare. A urmat o perioadă destul de intensă de studii. Pentru un specialist în IT, timpul este cel mai mare duşman - azi, un limbaj care este în vogă, mâine poate să nu mai fie valabil", a menţionat Diana Nanu, specialist în IT.
Deşi domeniul IT este specific mai mult bărbaţilor, femeia spune că în breasla lor, toţi sunt egali:
"Noi mizăm pe ideea de a fi specialist. Nu contează, eşti bărbat sau femeie, dacă eşti bun, eşti bun şi, dacă demonstrezi asta zilnic, nu contează".
O altă femeie care şi-a ales o meserie considerată potrivită numai pentru bărbaţi este Silvia Verdeş. Deja de peste 20 de ani, ea este macaragiu în cadrul întreprinderii "Termoelectrica".
"Soţului nu-i venea să creadă că eu să pot să conduc macara. Până la urmă am demonstrat că pot să lucrez pe macară, să fiu macaragiu", a spus Diana Nanu, specialist în IT.
În acest an, indexul egalităţii pe piaţa muncii a scăzut cu un punct şi a ajuns la 63. Ponderea femeilor angajate s-a redus, în 2018, de la 40 la 39 de procente.