Femei reţinute pentru escrocherii imobiliare
Două femei din Capitală au fost reţinute pentru escrocherii imobiliare. Poliţiştii susţin că acestea amăgeau persoanele cu venituri mici sau vârstnicii şi le vindeau sau le dădeau apartamentele cu chirie. Oamenii legii nu cunosc, deocamdată, câte persoane au avut de suferit, dar presupun că numărul este impunător.
Poliţiştii au descoperit, recent, un caz în care a avut de suferit o bătrână fără rude, dar şi fără surse de existenţă. Femeile au convins-o să le închirieze apartamentul pentru câteva zile şi i-au plătit 300 de lei. Garsoniera a fost închiriată însă de o domnişoară cu 280 de euro. În aceeaşi zi, un bărbat a dat 250 de euro avans, pentru a cumpăra acest apartament.
Într-un alt caz, poliţiştii au descoperit că cele două afaceriste încercau să vândă un apartament, care nu există de fapt. Cumpărătorul urma să le transmită bănuitelor 35 de mii de euro. Oamenii legii atenţionează că, în caz de cumpărare a unui imobil, oamenii trebuie să fie mai atenţi la actele pe care le semnează.
Bănuitele au fost arestate şi se află în izolatorul de detenţie preventivă. Dacă vina lor va fi dovedită, ele riscă până la 25 de ani de închisoare.