Femeia care şi-a ucis nou-născutul condamnată la un an de închisoare cu suspendare
Femeia din satul Opaci, Căuşeni, care în luna aprilie şi-a omorât pruncul imediat după naştere, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. Procurorii au anunţat că vor contesta decizia instanţei din cauză că pedeapsa ar fi prea blândă.
Tânăra, în vârstă de 34 de ani, a născut un copil sănătos, dar pentru că tatăl acestuia, spune inculpata, a refuzat să-l recunoască, ea a hotărât să scape de micuţ. L-a omorât, iar cadavrul l-a aruncat în toaleta din curtea casei.
Crima a ieşit la iveală după ce medicul de familie împreună cu poliţistul de sector au venit în casa femeii pentru un control de rutină. Tot atunci a fost depistat şi cadavrul.
Femeia mai are doi copii, face parte dintr-o familie săracă şi locuieşte într-o casă împreună cu alte opt persoane.