Femeia din Moldova care a moştenit averea unui preot din Italia va primi prima parte din bani
Embed:
Femeia din Moldova care a moştenit o avere de 800 de mii de euro de la un preot din Italia va putea intra în posesia primei părţi din sumă, potrivit Corriere della Sera. Tribunalul civil din oraşul Brescia a decis deblocarea a 70 de mii de euro. Asta după ce averea fusese îngheţată la cererea clericilor italieni.
Ei susţineau că în luna aprilie, cu şase zile înainte de a muri, preotul Giulio Gatteri ar fi transferat, pe contul său personal, o sumă de 320 de mii de euro, destinată lucrărilor de renovare a bisericii "San Sebastiano".
Până pe 30 ianuarie urmează să fie finalizată verificarea conturilor, atunci cândva fi reluat procesul. Valentina Popescu, în vârstă de 52 de ani, l-a îngrijit 12 ani pe preotul răposat.