Femeile din Moldova: Frumoase şi inteligente, dar respinse la conducere
Numărul femeilor care deţin funcţii de conducere este mic, deoarece în Moldova nu există o strategie la nivel de stat, ce ar exclude cazurile de discriminare de gen. O spune vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici. Potrivit ei, unele idei propuse de femei nu sunt acceptate de bărbaţi. Experţii internaţionali recomandă să fie introdusă o astfel de prevedere în legislaţie.
"Este rezultatul unei lipse de strategii la nivel de stat, pentru a exclude tot felul de inegalităţi. Atunci când 52% din populaţia ţării nu este corect reprezentată în Parlament aceasta este o formă de discriminare", a menţionat Palihovici.
Multe ţări, printre care Armenia, Kîrgîstan şi Kosovo, au stabilit o cotă de prezenţă a femeilor pe listele electorale, în statutul partidelor sau în Parlament. În ţara nostră nu există, deocamdată, o astfel de prevedere.
"Este foarte important ca fiecare ţară să decidă în felul său ce cotă de reprezentare va stabili şi cum va fi organizat procesul. Se poate întâmpla ca unele aspecte să se potrivească pentru un stat, iar altele dimpotrivă", a declarat expertul Centrului Regional PNUD în Bratislava, Vahagn Murdan.
Dintre cei 101 deputaţi moldoveni, doar 19,8 la sută sunt femei. Potrivit unui raport realizat de PNUD în 20 de ţări din CSI şi din Balcani. Lider la acest capitol este Serbia cu 33,2 la sută, fiind urmată de Macedonia cu 32,5 la sută.