Femeile primar din toată ţara s-au întâlnit cu şeful Legislativului. Despre ce au discutat
Femeile primar se pronunţă pentru o mai mare reprezentare în procesul decizional, iar promovarea lor în funcţii de răspundere ar schimba stereotipurile societăţii.
Opiniile au fost exprimate în plenul Parlamentului, unde 150 de femei primar au discutat cu şeful Legislativului, dar şi cu preşedintele Comisiei administraţie publică, despre oportunitățile de dezvoltare în susținerea femeilor care conduc localităţi.
Evenimentul a avut loc în premieră pentru ţara noastră.
În cadrul discuţiilor, femeile primar au pledat pentru implementarea reformei administrativ-teritoriale cât mai rapid.
"Ne-am bucura foarte mult ca reforma administrativ teritorială să fie cât mai repede făcută că de altfel noi mult şi bine o să vorbim despre eficacitate, despre descentralizare. Poate trebuie să facem în Codul electoral o regulă şi primarul să fie ales pe şase ani", a afirmat primarul comunei Budeşti, Nina Costiuc.
"Majoritatea impozitelor sunt vărsate în bugetul de stat, iar pentru administraţiile publice locale sunt stabilite impozite şi taxe cu randament scăzut. Este necesară extinderea unei baze impozabile locale prin diversificarea surselor de venit", a spus primarul satului Palanca, Ştefan Vodă, Larisa Voloh.
O altă problemă a lor este că, în unele cazuri, au parte de scepticism din partea societăţii.
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru administraţie publică, Violeta Ivanov, a menţionat că o implicare mai activă a femeilor în politică nu poate aduce ţării decât beneficii.
"Vă îndemn, stimate doamne primare, să veniţi cu mai multe iniţiative, propuneri pentru îmbunătăţirea acestui dialog. Practica ne demonstrează că eficienţa, inventivitatea, responsabilitatea socială sunt mai mari în cazul conducerii unei organizaţii, a unui organ de autoritate publică, de o femeie", a afirmat preşedintele Comisiei administraţie publică, Violeta Ivanov.
Iar preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că asemenea întâlniri ar trebui să aibă loc o dată la jumătate de an. În opinia preşedintelui legislativului, anume aşa dialogul între puterea centrală şi cea locală va fi unul constructiv.
"Voi sunteţi cei care sunteţi mai aproape de necesităţile şi de doleanţele cetăţenilor. Sunteţi cei care sunteţi expuşi mai mult la nevoile lor, sunteţi acea sursă şi izvor de iniţiativă şi pentru Parlamentul Republicii Moldova", a afirmat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
În urma alegerilor locale din 2015, au fost aleşi 898 de primari, dintre care doar 185 sunt femei.