Femeile şoferiţe din Arabia Saudită pot ajunge la închisoare
Femeile şoferiţe pot ajunge la închisoare în Arabia Saudită. Chiar şi aşa, zeci de doamne au sfidat autorităţile şi s-au urcat ieri la volan, în semn de protest faţă de tradiţia impusă de clericii musulmani care interzice dreptul femeilor de a conduce automobile.
"Am decis să facem singure ce avem de făcut. Vom merge la salon acum. Conduc atent. Eu pot conduce foarte bine, nu este niciun pericol pentru noi", a spus o femeie.
Peste 60 de femei s-au încumetat să-şi conducă maşinile pe drumurile din Arabia Saudită, în ciuda interdicţiei impuse în ţară. Ele şi-au filmat călătoria, după care au postat imaginile pe Internet. Cinci dintre şoferiţe au fost reţinute de poliţie şi eliberate ulterior tutorilor de sex masculin. În 2011, MANAL AL-SHARIF a fost închisă timp de o săptămână pentru că s-a urcat la volanul unui automobil. Această întâmplare nu a oprit-o să-şi dorească în continuare să schimbe societate din ţara sa.
"Nu mă voi opri până când nu va fi eliberat primul permis de conducere pentru o femeie în Arabia Saudită", a declart o altă femeie.
Protestul femeilor vine după ce 17.000 de oameni au semnat o petiţie în care cer autorităţilor ridicarea interdicţiei pentru femeile-şoferiţe. Arabia Saudita este singura ţară din lume în care femeile, atât localnice, cât şi străine, nu au voie să conducă maşina.