Femeile transgender vor participa la concursul "Miss Universe"
Femeile transgender vor putea participa la concursul de frumuseţe "Miss Universe", începând cu 2013. Anunţul a fost făcut de organizatorii evenimentului, care şi-au modificat regulamentul în acest sens.
Decizia a fost luată după ce în presa internaţională au apărut numeroase articole critice despre descalificarea unei concurente, care trebuia să participe la finala concursului Miss Universe Canada.
Atunci, organizatori şi-au motivat decizia prin faptul că Jenna Talackova de 23 de ani, nu este o persoană care s-a născut în mod natural femeie.
Talackova, care a suportat o intervenţie de schimbare de sex la vârsta de 19 ani, a fost readmisă în finala competiţiei canadiene, la intervenţia omului de afaceri Donald Trump, care deţine compania ce organizează concursul Miss Universe.